ApeleazăProgramări
 

Autor: admin

Alimentația mixtă și artificială la copii

Alimentația artificială reprezintă alimentația sugarului în primele luni de viață cu alt lapte decât cel uman. Deși laptele de mamă este ideal pentru sugar în primele luni de viață, uneori, din diverse motive, părinții trebuie să apeleze la alimentația artificială.

Se recomandă în următoarele situații:

  • când laptele de mama e inaccesibil- ex. lipsa mamei
  • mama cu boli grave- SIDA, neoplazii, TBC activă, hepatită cu virus B, etc
  • mama ia anumite medicamente care se excretă în lapte producând fenomene toxice la sugar
  • boli grave ale copilului: galactozemie congenitală, fenilcetonurie, intoleranță ereditară la lactoză, etc
  • in caz de hipogalactie maternă este indicată alimentația mixtă

Alimentaţia mixtă reprezintă modul de alimentaţie in care, pentru completarea aportului insuficient de lapte matern, se administrează sugarului suplimentar un preparat sau produs dietetic folosit în cadrul alimentaţiei artificiale. Ea poate fi complementară– caz în care administrarea formulei se va face numai după supt, în completarea laptelui matern sau alternativă– utilă atunci când mama nu poate asigura întreaga cantitate de lapte pentru toate mesele, înlocuindu-se mesele de sân de la anumite ore cu preparate dietetice.

Laptele de vacă
Majoritatea formulelor sunt făcute din lapte de vacă ce suferă diverse transformări pentru a se apropia calitativ de compoziția laptelui de mamă. Sunt de obicei suplimentate cu minerale (precum fierul) si vitamine.
Laptele de vacă este bogat în proteine şi săruri minerale şi sărac în glucide, fiind impropriu pentru alimentaţia sugarilor mici.
Proteinele se găsesc în cantitate de trei ori mai mare decât în laptele matern- suprasolicită funcţiile digestivă, hepatică şi renală ale sugarului, imature la această vârstă. Beta-lactoglobulina este implicată în aparitia alergiei respiratorii la sugar, exemei, hemoragiilor oculte, refluxului gastro-esofagian şi colicilor abdominale. Lactoferina se găseşte în cantitate mică, explică absorbţia redusă a fierului din lapte şi rezistenţa redusă la infecţii enterale a sugarului alimentat cu lapte de vacă. Conţinutul crescut de proteine favorizează dezvoltarea florei intestinale de putrefacţie, în special a colibacililor patogeni.
Lipidele
Se găsesc în cantitate similară cu cea din laptele matern, dar sunt inferioare calitativ prin conţinutul crescut în acizi graşi saturaţi, iritanţi pentru mucoasa digestivă a sugarului. Conţinutul în acizi graşi esenţiali este foarte redus.
Glucidele
În cantitate redusă faţă de cea din laptele uman, sunt reprezentate de alfa-lactoză, care eliberează mai puţină galactoză pentru mielinizarea sistemului nervos.
Sărurile minerale
Sunt în cantitate de 4 ori mai mare faţă de cea din laptele uman. Unele minerale: sodiu, potasiu, calciu, fosfor se găsesc în concentraţii mult mai mari faţă de laptele uman. Cu toate acestea, absorbţia calciului din laptele de vacă este mult mai redusă datorită raportului neadecvat cu fosforul favorizând apariţia rahitismului.
Fierul se găseşte în concentraţie de două ori mai mică decât în laptele uman si are biodisponibilitate redusă favorizând apariţia anemiei.
Vitaminele
Conţinutul în vitamine variază în funcţie de hrana animalului. Predomină vitaminele din grupul B şi vitamina K, dar se inactivează la sterilizare.
Laptele de vacă are un conţinut microbian crescut, datorită condiţiilor de recoltare şi manipulare.
In concluzie laptele de vacă prezintă numeroase dezavantaje prin compoziţia sa biochimică şi încărcătura microbiană.

Formulele de lapte praf:
Formule de start – au compoziţia apropiată de cea a laptelui uman matur şi asigură necesităţile nutriţionale ale sugarului în primele 4-6 luni de viaţă Din punct de vedere comercial, ele corespund variantei „1”. Se bazează pe zerul laptelui de vacă și este mai ușor digerată decât celelalte tipuri de lapte praf. Conține un adaos de elemente nutritive necesare copilului în această etapă.

Formule de continuare  („folow-up formula”) se bazează pe laptele de vacă si se digera mai greu decat primul tip de lapte. Sunt recomandate sugarilor cu vârsta peste 5-6 luni, până la un an, la care majoritatea enzimelor digestive, precum şi capacitatea de excreţie renală sunt maturate. Se folosesc ca parte a alimentaţiei diversificate şi au compoziţia intermediară între formulele de început şi laptele de vacă. Din punct de vedere comercial, corespund variantei „2”.

Formule de crestere/ junior– aduc un aport suplimentar de elemente nutritive care sa vina in completarea celor din alimentele introduse prin diversificare. Sunt destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 1-3 ani, care trebuie să primească cca. 500 ml lapte / zi.

Formule speciale
Formule adaptate pentru prematuri – Se apropie de compoziţia colostrului şi conţin o concentraţie mai mare de proteine. Se pot administra prematurului, nou-născutului şi sugarului malnutrit.

Formule pe baza de soia
Formulele pe baza de soia sunt fabricate din soia suplimentata cu vitamine, minerale si substante nutritive. Au fost dezvoltate pentru sugari care nu pot tolera formulele din lapte de vaca: sugari cu galactozemie, intoleranţă la lactoză, alergie la proteinele laptelui de vacă (deşi frecvent există alergie încrucişată), diete vegetariene.

Formule hipo- sau delactozate– Sunt indicate în alimentaţia sugarului cu intoleranţă la lactoză. Lactoza este carbohidratul major din formulele pe baza de lapte de vaca. Intoleranta la lactoza poate duce la exces de gaz, diaree sau agitatie. In cazul anumitor copii, organismul produce cantitati insuficiente de lactaza, enzima necesara pentru a descompune lactoza. Nici formulele pe baza de soia nu contin lactoza si pot fi utilizate la copiii cu intoleranta la lactoza.

Formule ingrosate (AR)– indicate in caz de reflux gastro-esofagian

Formulele hipoalergenice(HA) în care proteinele sunt parțial hidrolizate- indicate în caz de alergii sau intoleranțe la proteinele laptelui de vacă sau din soia, sau pentru cei cu antecedente familiale de alergii.

Dietele elementale si semielementale – in care proteinele sunt complet hidrolizate- sunt destinate sugarilor cu tulburări gastrointestinale, malabsorbție, intoleranțe alimentare și alergii severe
Aceste formule vor fi administrate doar la indicația medicului, în urma unui consult de specialitate. După depistara alergiei și modificarea formulei administrate, îmbunătățirea este de obicei observată după 2-4 săptămâni. Formulele hipoalergenice pentru sugari sunt mai scumpe decat formulele obișnuite. În plus, gustul lor este modificat semnificativ în timpul hidrolizei proteinelor și este posibil ca acestea să nu fie bine acceptate de către unii bebeluși

Formule organice
Acestea provin din lactate produse fără utilizarea de pesticide, erbicide, antibiotice sau hormoni de creștere și, din acest motiv, sunt considerate mai sănătoase de unii medici. Cu toate acestea, anumite formule sunt îndulcite cu zahăr din trestie de zahăr, care este mult mai dulce decât zaharurile utilizate în mod obișnuit în formulă și care ar putea contribui la probleme cum ar fi cariile si cresterea in greutate.

Multe formule conțin și alte ingrediente suplimentare. Unele dintre acestea sunt:

  • LC-PUFA – acizi grasi polinesaturați importanți în dezvoltarea creierului și a ochilor.
  • Alfa-lactalbumina (Alpha-pro sau OptiPro) – principalul tip de proteina din zer prezent in laptele matern.
  • Probiotice si prebiotice
  • Luteina –nutrient care poate juca un rol in menținerea sănătății ochilor.

!!! Laptele de vacă și laptele de la alte animale (cum ar fi caprele sau ovinele) nu trebuie administrat în locul formulelor de lapte sau laptelui matern copiilor mai mici de 1 an, nici laptele vegetal, cum ar fi laptele de soia, orez sau laptele de migdale.

Reguli în alimentația artificială
Formulele de lapte se administrează cu biberonul şi tetina, cu linguriţa sau căniţa. Biberoanele pot fi din sticla sau din plastic. Sunt preferabile cele din sticla dar si cele din plastic care poarta eticheta „fara BPA” pot fi folosite. Tetinele vin intr-o varietate de dimensiuni, unele sunt rotunjite sau cu capatul plat, iar unele sunt asa-numite ortodontice, adaptate formei gurii. De asemenea, orificiul de curgere a laptelui are diferite dimensiuni. Pentru copiii mai mici alegeți tetine cu orificiu mai mic pentru a asigura un flux mai redus de lapte, iar pentru cei mai mari se aleg tetine cu orificiu mai mare. Verificați periodic recipientele și tetinele pentru a identifica produsele uzate care pot răni copilul (de exemplu, biberon ciobit sau tetina rupta).

ORL

Primii ani de viață sunt adesea însoțiți de boli ușoare, cea mai mare parte dintre ele avand evolutie benigna; cu toate astea copiii ar trebui sa fie bine tratați, cu atât mai mult cu cât complicațiile apar relativ repede la sugari.

Sistemul imunitar al nou-nascutului este încă imatur și nu poate lupta foarte eficient împotriva bacteriilor și a virusilor. Chiar și atunci când părinții și-au luat toate măsurile de precauție este destul de dificil să se evite aceste infecții , mai ales în timpul anotimpului rece.
Imunitatea scăzută față de infecții la vrstele mici, lumenul mare al căilor aeriene și distanțele mici de propagare a infecției, toate astea fac ca transmiterea bolii să fie extrem de rapiă, mai ales in colectivități. Netratarea unei boli simple, cum ar fi rinofaringita, poate să ducă la diverse complicații.

Semnele ce caracterizează îmbolnăvirile respiratorii sunt: obstrucția nazală (nasucul infundat), dispneea (respirația dificila) însoțită de tiraj intercostal, polipneea (respiratia rapida), cianoza (albastrirea tegumentelor) care apare in primul rând in jurul gurii si nasului și se generalizează în bolile grave și tusea . Repectarea unor reguli simple de igienă, cum ar fi: spălatul pe mâini, spălarea regulată a jucăriilor copilului, aerisirea de mai multe ori a camerei în care stă copilul și evitarea fumatului în prezența acestuia pot limita riscul de imbolnavire.

Rinofaringita acută

Dintre afecțiunile aparatului respirator rinofaringita acută este boala cea mai frecvent intalnita la sugari si copii mici, predominat in sezonul rece. Ea defineste inflamația mucoasei nazale si faringiene. În majoritatea cazurilor rinofaringita acută este produsa de virusuri și debutează cu febră moderata care poate dura până la câteva zile. Apetitul scade, faringele copilului este roșu, vioiciunea dispare. La început e posibil sa nu se observe secreții nazale însă copilul respiră cu gura deschisă din cauza edemului mucoasei nazale. Obstructia nazala face respiratia mai dificila; sugarul este obligat sa întrerupă suptul pentru a putea respira; somnul devine mai agitat.. Secretiile nazale care se scurg in faringe sunt reponsabile de apritia tusei iritative si uneori a varsaturilor sau diareei.
Evolutia este buna, boala dureaza in medie 3-4 zile, vindecarea fiind completa dupa 7-14 zile zile. Tusea poate persista 2-3 saptamani.

Anginele acute (amidgalitele acute )

Angina este inflamatia infectioasa a tesutului limfoid al faringelui (amigdale palatine). Amigdalele devin roșii și umflate și pot fi acoperite de “puncte albe” (puroi).
Amigdalitele pot fi produse de virusuri sau de bacterii, dintre care cele mai frecvente sunt: streptococul si stafilococul.

1. Angina de etiologie virală.
Debutul este progresiv cu febră moderata, anorexie, dureri de gat moderate, lipsa poftei de mâncare.. Fundul gâtului este roșu (maxim in ziua 2,3). Asociaza secretii nazale, tuse, raguseala, inrosirea conjunctivelor, mărirea unor ganglioni sau dureri musculare. Se vindeca in 2-5 zile si nu determina complicatii importante.

2.  Angina bacteriană (amigdalită eritematoasă sau eritemato- pultacee)- cea mai de temut este angina produsa de Streptococul beta hemolytic de grup A.
Apare in general la copii cu varsta mai mare de 2 ani. Debutul este brusc cu febra mare (39-40 grade C) si dureri la înghițit. Copilul poate asocial dureri de cap, durei abdominale, varsaturi. In cateva ore faringele devine rosu intens, bine delimitat, amidalele sunt umflate, iar pe suprafața lor apar niste puncte albicioase (puroi). Limba este incarcata (alba) si respiratia urat mirositoare. Se asociaza mărirea ganglionilor submandibulari sau laterocervicali, care devin durerosi.
Doar anginele bacteriene necesita tratament antibiotic !

Adenoidita cronică

Adenoidita cronică (vegetatiile adenoide sau polipii) reprezinta marirea sau hipertrofia permanenta a tesutului adenoidian.  Se datoreaza in principal repetatelor episoade de infectie (rinofaringita acuta) si unei obstructii prelungite a foselor nazale cauzata de persistenta secretiilor in spatele foselor nazale (incorecta toaletare a nasului).   Alergia si infectiile pot cauza marirea semnificativa a vegetatiilor adenoide. Copilul cu adenoidita cronica are secretii nazale persistente, respira pe gura, sforaie noaptea, are vocea nazonata, tuse nocturna, chinuitoare (iritatie prin aerul inspirat pe gura). In timp duce la scaderea auzului care implica tulburari de vorbire. Diagnosticul este pus in urma consultului ORL.
Copiii cu adenoidita cronica fac frecvent otite .

Otita
O complicatie frecventa a rinofaringitelor si adenoiditelor este otita, o inflamare a urechii foarte comună înainte de 3 ani. Cele mai frecvente bacterii incriminate sunt: S. pneumoniae, H. influenzae, Moraxella catarrhalis, bacilii gram-negativ si streptococul hemolitic de grup B. Infectia duce la o inflamatie la nivelul urechii medii care este cavitatea din spatele timpanului si care comunica prin intermediul trompitei lui Eustachio cu o zona din spatele nasului numita cavum
Exista o serie de factori favorizanti:
– varsta – La sugari si copilul mic trompa lui Eustacheeste mai larga, mai scurta si mai orizontalizata comparative cu adultii, ceea ce favorizeaza propagarea infectiei din faringe spre urechea medie
– pozitia- Sugarii stau mai mult culcati, asa ca secretiile stagneaza in faringe in zona orificiilor ce fac legatura cu trompele.
– alte conditii favorizante : adenoidita, distrofia, alergia, deficitele imune, infectii respiratorii virale, alimentatia artificiala in pozitia culcat pe spate

Otita survine de obicei la cateva zile dupa o infectie de cai respiratorii superioare. Sugarul cu otita medie este agitat, tipa, isi misca mereu capul, duce mana la ureche, refuza alimentatia, poate prezenat varsaturi sau diaree. Copilul mai mare acuza durere sau senzatie de tensiune in ureche, poate auzi zgomote in urechea afectata sau sa nu mai auda cu urechea respectiva. Durerile survin de cele mai multe ori brusc si pot fi variate, de la moderate pana la violente. Febra nu este o regula dar apare in cea mai mare parte a cazurilor. In unele cazuri apare supuratia urechilor, adica scurgerea puroiului in urma perforarii spontane a timpanului. In acest caz febra scade si durerea se reduce.
Diagnosticul este stabilit de medicul ORL-ist

Colicile abdominale la sugari

Colicile sunt definite prin episoade de plâns paroxistic (cu debut și sfârșit brusc) ce durează cel puțin 3 ore pe zi, timp de cel puțin 3 zile pe săptămână, pe o perioadă de cel puâin 3 săptămâni.

Reprezintă o situație relativ frecvent intâlnită, afectând unul din cinci sugari. Debutează de obicei la vârsta de 2-3 săptămâni și se remit spontan, progesiv, după vârsta de 3- 4 luni. În unele cazuri ele pot debuta chiar din prima săptămână de viață sau mai târziu, până spre 2 luni.

În ceea ce privește cauza care stă la baza apriției colicilor au fost emise de-a lungul timpului mai multe ipoteze: tehnici incorecte de alimentație, supraalimentarea, ingestie aerică în timpul mesei, sensibilitate crescută la distensia colonică,  imaturitatea musculaturii netede din peretele intestinal, deficitul de lactază, alergie la proteina laptelui de vacă, reflux gastro-esofagian, relație inadecvată mamă-sugar, stresul și neliniștea părinților, dezechilibre hormonale etc. Până în prezent etiologia nu e pe deplin elucidată. Se pare, totuși, că ar fi una multifactorială (cauze legate de copil, părinți și mediu).

Din punct de vedere al manifestării clinice colicile abdominale se caracterizează prin crize de plâns excesiv, paroxistic, inexplicabil si neconsolabil, de tonalite înaltă, cu durata de 10-30 minute, la un sugar sănătos, corect hrănit și îngrijit. Plânsul e însoțit de înroșirea feței, paloare periorală, abdomen destins, tensionat, flexia coapselor pe abdomen, frecarea călcaielor, picioare reci , pumni incleștați și emisia unei cantități crescute de gaze. Aceste crize pot apărea în orice moment al zilei, deși frecvența și intensitatea maximă se înregistrează dupa-amiază si seara.

Diagnosticul va fi stabilit de medic dupa excluderea unor eventuale cauze patologice. Dacă istoricul și examenul clinic sunt normale, sugarul este alimentat corespunzător, crește în greutate, nu varsă, are scaun normal cel mai probabil este vorba de colici abdominale.

Din păcate nu exista un tratament specific. Dar există metode prin care se poate ameliora simptomatologia.

Dacă sugarul e alăptat se va ține cont de alimentația mamei, dacă mama ia anumite medicamente (cofeina, miofilin, purgative), eventualele stări de nervozitate ale acesteia. Ideea că anumite alimente din dieta mamei stau la baza apariției colicilor la sugar e controversată în lumea medicală. Dintre alimentele incriminate fac parte: alimentele acide, condimentele , cofeina, (cafea, ciocolată, ceai, cola), alimente cu potențial alergen (produse lactate, nuci, alune, soia, oua), unele legume (varză, broccoli, fasole uscată, mazăre). Pentru a verifica daca unul din aceste alimente are efect negativ asupra sugarului se va încerca o dietă de excludere timp de 2 săptămâni. Ulterior, dacă sugarul se simte mai bine, se va reintroduce alimentul incriminat verificându-se reapariția sau nu a simptomelor.

Dacă sugarul e alimentat artificial sau mixt este nevoie de o tetină potrivită, cu o gaură nici prea mare nici prea mică. Există în comerț biberoane special concepute, care sa reducă intrarea aerului.

După fiecare masa sugarul va fi ținut timp de cateva minute în poziție verticală cu capul pe umărul mamei și abdomenul strâns lipit de pieptul acesteia, pentru eliminarea aerului înghițit odată cu laptele. Dacă este un sugar “mâncăcios” (înghite repede și cu poftă ) v-a înghiți și mai mult aer, motiv pentru care va fi ținut să eructeze de 2-3 ori la fiecare masă. După eructație va fi culcat pe o parte.

Este foarte important ca mama să fie calmă, destinsă in timpul alimentatiei. Este cunoscut faptul ca plânsul excesiv și neconsolabil al sugarului poate determina stres, oboseală semnificativă și sentimente de vinovăție la persoana ce îngrijește copilul, de obicei mama. Tatăl sau o alta persoană poate prelua copilul în astfel de momente dificile acordându-i mamei puțin timp să se liniștească, sa se uite la un serial, să facă un duș, sa bea un ceai cu o prietena. Chiar si atunci când nimeni nu e disponibil e de preferat sa lasati copilul cateva minute sa planga in patut decat sa va pierdeti controlul. NU zgâlțâiți copilul sa tacă pentru că exista risc de traumatisme craniene !

Poate ajuta si aplicarea de caldură locala la nivelul abdomenului. Atentie! Nu puneți nimic cald direct pe pielea micuțului, deoarece riscați să îi provocați acestuia o arsura locala. Puneți întotdeauna un scutec sau un prosopel între obiectul cald si pielea copilului!

Se poate face masaj abdominal blând în sensul acelor de ceasornic (pe traiectul colonului) – astfel bulele de gaze se îndepărtează, spasmele intestinale cedează, coținutul intestinal își modifică poziția progresând spre segmentele terminale ale colonului.

O alta metoda este culcarea sugarului in pozitie ventrala pe abdomenul mamei.

Bebelusilor le plac zgomotele care le aduc aminte de bătăile ritmice ale inimii si de zgomotele pe care le auzeau cand înca erau în uter. De aceea pe unii ii liniștește un CD cu sunete din natură, cum ar fi ploaia sau apa curgătoare, iar pe alții chiar zgomotele făcute de mașina de spălat sau de aspirator.

O baie călduță poate fi utila intrucat produce relaxare musculara. Leganarea, purtare in marsupiu, o plimbare cu caruciorul sau cu masina s-au dovedit de asemnea utile in alte cazuri.

Cand toate aceste metode fizice nu reusesc sa imbunatateasca starea micutului se va apela si la administrarea unor preparate medicamentoase: Simeticona, probiotice, preparate speciale pe baza de plante.

Identificarea metodei/metodelor care funcționează la bebelușul dumneavoastră se face încercând pe rând fiecare metodă până o găsiți pe cea potrivită.

Cel mai important este ca părinții trebuie să înțeleagă că deși este grea aceasta e doar o perioada temporara și că după vârsta de 3-4 luni chinul lor se va sfârși și o vor uita când se vor bucura împreună cu micuțul lor de etapele ce vor urma.

Așadar, dragi părinți, nu vă învinovățiți, încercați să vă relaxați și odihniți-vă ori de câte ori aveți ocazia. Și încă PUȚINĂ RĂBDARE!!!

Medic pediatru specialist
Dr.Marta Grăjdeanu

Bronșiolită acută

Ce este?

Bronsiolita acuta este o afectiune frecventa a tractului respirator inferior care afecteaza bronsiolele (caile respiratorii mici ce asigura transportul aerului la plamani). Boala este caracteristica sugarului si copilului mic, cu varsta sub 2 ani, sexul masculin fiind mai frecvent afectat.

De ce apare? Cum se transmite?

Bronşiolita este cauzată, de regulă, de o infecţie virală. Virusul sincitial respirator (VSR) este responsabil de peste 60% din cazuri, cele mai multe întâlnite iarna şi la începutul primăverii. Au fost identificați şi alți agenti patogeni care cauzează boala: virusuri (adenovirusuri, virusuri gripale şi paragripale), Mycoplasma pneumoniae etc

Au fost identificați o serie de factori de risc pentru bronşiolită ca: prematuritatea, boli cronice cardio-pulmonare, deficite imune congenitale sau dobândite, malnutriția, absența alimentaţiei naturale, expunerea la fumul de țigară, condiţii socio-economice precare, frecventarea colectivității-creșa.

Transmiterea se realizează pe cale aeriană și prin contactul cu obiectele contaminate cu secreții infectante. VSR este foarte contagios. Perioada de incubaţie (cuprinsă între momentul infectării şi apariţia simptomelor) variază de la câteva zile la o săptămână.

Cum se produce?

Infecția virală declanșează un proces inflamator la nivelul bronșiolelor. Acesta determină îngroșarea peretului (implicit îngustarea lumenului) și o producție crescuta de mucus. Apare o obstructie de tip inflamator ce ingreuneaza respiratia pana la aparitia insuficientei respiratorii acute. În urma acestui proces, schimbul de gaze la nivel pulmonar este alterat, scăzând, astfel, cantitatea de oxigen din sânge.

Cum se manifestă?

Debutul este similar cu o răceală obișnuită (nas înfundat, secreții nazale apoase, tuse ușoară, scăderea apetitului, eventual febră). Aceste simptome durează 2-3 zile şi sunt urmate de agravarea tusei care devine spastica şi apariţia respiraţiei şuierătoare (wheezing).

In formele mai severe se asociază:

  • respirație rapidă și superficială (peste 50 de respiratii/minut)
  • respirație dificilă ( dispnee)
  • prin folosirea mușchilor pentru usurarea respiratiei apare tirajul intercostal, subcostal, balans toraco-abdominal
  • bătăi ale aripioarelor nazale
  • puls accelerat;
  • iritabilitate, dificultatea de a dormi, semne de oboseala sau letargie.
  • mai rar, sugarii, mai ales cei prematuri, pot avea episoade de oprire pentru scurt timp a respiratiei (apnee) inainte de a avea alte simptome.

Durata bolii : Cazurile de bronșiolita durează de obicei circa 12 zile, dar copiii care fac formele grave ale bolii pot tuși săptămâni la rând. Perioada critică o constituie primele 2-3 zile după ce copilul începe să tușească și să aibă dificultăți de respirație, apoi cedează treptat.

Evolutie : Din fericire, majoritatea cazurilor de bronşiolită sunt uşoare şi pot fi tratate la domiciliu. Antibioticele nu sunt necesare, deoarece bronşiolita este cauzată de o infecţie virală, iar antibioticele sunt eficiente numai în cazul infecţiilor bacteriene.

În cazurile grave, simptomele se pot înrăutăţi rapid. Apare cianoza periorală si a extremităților ( albăstrirea tegumentelor din jurul gurii si a unghiilor). Este posibilă deshidratarea copilului din cauza efortului respirator, a febrei şi a refuzului alimentar. Cei care suferă de o formă moderată sau severă a bolii pot avea nevoie de spitalizare, supraveghere atentă şi administrare de fluide şi oxigen. Rareori, în cazurile foarte grave, unii bebeluşi pot fi conectaţi la aparate de susţinere a respiraţiei, pentru a-i ajuta să respire până când încep să se simtă mai bine.

Complicații posibile:

  • suprainfectarea bacteriană, care determină pneumonie, bronhopneumonie, otită
  • insuficiență respiratorie
  • sindromul de deshidratare acuta
  • acidoză metabolică
  • convulsiile febrile
  • s-a constatat ca acei copiii care au avut bronșiolită au un risc mai mare de a face astm ulterior în viață. Se fac cercetări pentru a clarifica relatia dintre bronsiolita si aparitia ulterioara a astmului.

Pentru a preveni apariția bolii se recomanda luarea următoarelor măsuri: spălarea frecventă a mâinilor, evitarea zonelor aglomerate, evitarea contactului cu persoane bolnave, izolarea copiilor care sunt răciţi sau tuşesc, evitarea expunerii copiilor la fumul de tigara, aerisirea frecventă a camerei, creşterea rezistenţei generale a organismului, alimentaţie corespunzatoare varstei, alaptare exclusiva pana la 6 luni,

Cum se tratează bronşiolita acută?

  1. formele usoare se pot trata la domiciliu
  2. formele moderate si severe se interneaza in spital

Decizia în privința tratamentului o va lua medical în urma consultului !

1. Ce putem face la domiciliu?

Copilul trebuie sa fie bine hidratat cu apa plată, ceai, lapte, supă, suc de fructe, compot. Intrucât bebeluşii cu bronşiolită nu au întotdeauna chef să bea ar trebui să-i dati copilului lichide în cantităţi mici şi mai frecvente decât de obicei.
Temperatura din camera sa fie in jur de 20 grade Celsius. Aerul din locuinţă, mai ales în timpul iernii, poate usca tractul respirator şi poate face ca mucusul să fie mai lipicios. Se poate plasa un vas cu apa pe calorifer sau se poate folosi un umidificator în camera copilului, pentru a-l ajuta să elimine mucusul din căile respiratorii şi a le descongestiona, Aparatul va trebui curaţat zilnic cu soluţie specială, pentru a evita formarea mucegaiului.
Pentru a usura respiratia se recomanda pozitia sezand sau plasarea copilului pe un plan inclinat la 30-40 grade prin punerea unei perne in plus sau ridicarea capului patului.
Secretiile nazale trebuie aspirate de cate ori este nevoie si mai ales înainte de masă şi de culcare.. Se va face dezobstructia nazala prin administrarea picaturilor nazale. În caz de febră se vor administra antitermice.

2. Când e cazul de a interna copilul în spital?

Situațiile care cresc riscul unei bronșiolite severe includ: prematuritatea, vârsta mică (< 3 luni), existența unor boli asociate (malformații cardiace congenitale, boli cronice cardio-pulmonare, deficite imune). Alte criterii de internare: existența semnelor de insuficiență respiratorie (polipnee, tiraj important, scăderea saturației O2, cianoza, crize de apnee), starea generala alterată, febra mare, somnolență marcată, dificultăți de alimentație, imposibilitatea hidratarii orale, status socio-economic precar etc

Copiii si dulciurile

Zilele de dinaintea Sărbătorilor de iarnă sunt încărcate atât emoțional, cât și culinar. Copiii sunt zilnic stimulați vizual de dulciuri frumos împachetate, care atrag privirile acestora și care îi ”agață” zilnic. În general, din punct de vedere psihologic, părinții sunt mult mai dispuși în această perioadă să fie mai permisivi față de copii, să le cumpere mai multe dulciuri și să nu respecte regulile stabilite cu privire la consumul acestora de-a lungul unei zile. În grădinițe și școli se cumpără pachete pentru copii, care conțin, din păcate gustări dulci, achiziționate din comerț, cu un conținut mare de zahăr și aditivi alimentari.

În urmă cu un an, Asociația Pentru Protecția Consumatorului a studiat dulciurile care se găsesc pe piață, pentru a identifica subsanțele ce pot fi nocive pentru copii. Din păcate, au fost identificați 25 de aditivi alimentari, care, desigur, nu sunt singurii care s-ar putea găsi în alimentele destinate copiilor.

Pentru a putea evita cât mai multe dintre subsanțele nocive care se găsesc în alimentele din comerț, veți regăsi mai jos o listă a aditivilor identificați de APC și pe care să încercați să-i evitați. În aceste produse zahărul este excesiv, unele nu conțin unt de cacao iar altele nici măcar cacao.

În cele 33 de produse analizate s-au identificat 25 aditivi alimentari, după cum urmează: E100, E120, E131, E132, E150d, E160a, E160c, E163, E171, E330, E322, E325, E414, E442, E500ii, E503ii, E470b, E472c, E475, E476, E492, E901, E903, E904 și E1422.

E100 – curcumina este un colorant galben portocaliu. Are o rată de absorbție scăzută, iar unele studii au arătat că poate provoca stare de greață și diaree. Recent, s-a constatat că poate afecta metabolizarea fierului în organism, putând cauza deficiențe de fier la anumite persoane.
E120 – carminul este un colorant roșu strălucitor produs din insecte, coşenile, specie de gândac din America de Sud, uscate şi  zdrobite. Carminul nu este recomandat în alimentaţia copiilor pentru că poate produce hiperactivitate şi deficienţe de concentrare. Poate produce astm, alergii şi rinite.
E131 – albastru patent V este un colorant albastru violet care poate provoca reacții alergice, dermatită, tulburări de respirație și este potențial cancerigen. A fost interzis în Australia, SUA și Norvegia.
E132 – carmin indigo este un colorant sintetic pe bază de iod, care poate provoca tulburări la nivelul glandei tiroide. Fiind foarte solubil în apă poate funcţiona şi ca eliberator de histamină, intensificând simptomele caracteristice astmului.
E150d – caramel sulfit de amoniu. Poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.
E160a – betacaroten, conform unui studiu realizat de Societatea Americană de Oncologie, cel obținut prin sinteză chimică poate provoca cancer de plămâni, fiind responsabil și de creșterea nivelului de toxicitate al vitaminei A.
E163 – antocianina, colorant roșu, albastru sau violet care se obține prin extracție cu apă acidulată, etanol, din diferite specii de fructe, legume sau alte plante alimentare.
E171 – dioxid de titan, colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că E171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și a sistemului imunitar. Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, acest aditiv alimentar a fost interzis.
E322 – lecitine din soia/floarea soarelui, emulgatori. În general, este sigur. Totuși, unele studii arată că poate fi descompus de bacteriile din tractul digestiv într-un compus care poate contribui în timp la apariția aterosclerozei și a infarctului. Lecitina de soia se obține din reziduurile lichide rămase după ce uleiul de soia crud trece printr-un proces de degomare (eliminarea rășinilor și gumelor). Este un deșeu care conține solvenți și pesticide și poate avea o consistență fie gumoasă, fie solidă, ca de plastic. Lecitina se folosește ca emulsificator pentru a preveni separarea apei de grăsimi, dar ajută și la conservarea alimentelor mărindu-le termenul de valabilitate pe raft.
E325 – lactatul de sodiu se utilizează în industria alimentară ca regulator de aciditate, agent de îngroșare, umectant, conservant. Nu trebuie consumat de copiii mici pentru că aceștia nu au sistemul enzimatic dezvoltat suficient și astfel nu îl pot metaboliza.
E330 – acid citric – este un compus organic, cristalin, fără culoare, care aparține clasei de acizi carboxidici și este folosit ca acidifiant. Poate provoca dureri abdominale și poate ataca smalțul dinților. Acidul citric nu este recomandat în alimentația copiilor și nu trebuie consumate alimente ce conțin acid citric de către cei care au afecțiuni cardiovasculare sau renale, afecțiuni ale aparatului digestiv și diaree.
E414 – gumă de acacia (arabică), emulgator. Poate provoca alergii și se comportă ca o substanță de balast. Nu se recomandă consumul frecvent.
E442 – fosfatide de aluminiu, folosit ca emulgator şi stabilizator, obţinut din amoniac şi acizi graşi fosforilaţi. Fosfatidele de amoniu  permit amestecarea grăsimilor cu apa şi împiedică separarea acestora. Face parte din categoria e-urilor suspecte.
E475 – esteri poliglicerici ai acizilor grași,utilizati casabilizatori sau emulsificatori, fac parte din categoria e-urilor suspecte, care pot provoca alergii, dereglari hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.
E476 – poliricinoleat de poliglicerină, emulgator. Nu sunt cunoscute efecte adverse.
E492 – sorbitan tristearat este un aditiv folosit ca emulgator și stabilizator, poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.
E500i – carbonat acid de sodiu. Acest aditiv este folosit ca regulator de aciditate, antiaglomerant, agent de creștere şi poate cauza: creșterea nivelului de sodiu din organism, creșterea tensiunii arteriale şi probleme la nivel digestiv.
E901 – ceara de albine este un aditiv folosit pentru a da strălucire unor produse alimentare și care poate da reacții alergice.
E903 – ceară de carnauba este un aditiv folosit pentru a da strălucire produselor și care poate produce iritații la nivelul pielii.
E904 – shellac este un aditiv folosit pentru a da strălucire unor produse alimentare și care poate produce iritații la nivelul pielii.
E1420 – amidon modificat acetilat este un aditiv de natură sintetică, folosit ca agent de îngroșare, care poate provoca alergii, dereglări hormonale, tulburări hepatice, boli intestinale și ale ficatului, tulburări hepato-biliare, tulburări ale tubului digestiv, tulburări nervoase și creșterea nivelului de colesterol.

În locul clasicelor dulciuri pentru Crăciun, avem şi variante sănătoase: ciocolată neagră cu 80% cacao, turtă dulce fără zahăr adăugat şi fructe uscate. Toate aceste produse se găsesc în unele supermarketuri şi în magazinele naturiste.
Nutriționiștii recomandă dulciurile făcute în casă: aveţi nevoie de nuci, migdale sau caju, care trebuie mărunţite şi amestecate cu stafide, scorţişoară şi suc de portocale. Apoi puteţi formă biluţe pe care le lăsăţi la frigider aproximativ o oră. Copiii vor fi încântaţi atât de aspect, cât şi de gust.
Astfel, echilibrul este cheia unor sărbători sănătoase şi liniştite pentru toată familia. Este important să nu uităm de adevăratul spirit al Crăciunului şi să nu transformăm această perioadă într-un motiv de excese de tot felul.

Copiii și animalele de companie

Majoritatea copiilor cer un animal de companie atunci cand sunt mici. De fapt, ei caută un partener de joacă, un prieten, care să-i accepte necondiționat și care să se joace în felul lor de a o face.

Prietenia este un sentiment ce se dezvoltă încă din primii ani de viață, cu atât mai mult cu cât nevoia de conectare și de apartenență este maximă în această primă perioadă a vieții. Nevoia de a avea pe cineva alături de noi, de a avea pe cineva aproape nu ţine cont de vârstă, ci este o dorinţă pe care o simţim fiecare dintre noi, indiferent ce am face.

Un animal de companie favorizează formarea unor sentimente și abilități care îl vor ajuta pe copil să se dezvolte din punct de vedere fizic și psihologic. Există foarte multe motive pentru care să aduceți un animal de companie în viața copilului dumneavoastră. Un cățel sau o pisică, poate chiar și o broscuță țestoasă, pot aduce mult echilibru, stare de bine și de bucurie copilului.

Un animal de companie ajută la dezvoltarea socio-emotională. Trebuie să vă gândiți la faptul că este foarte posibil ca grija față de acest animal să fie una din primele responsabilități pe care le dați copilului. Acest lucru îl va face să se simtă capabil și să dobândească mai multă încredere în el. El va fi mai conștiincios, mai atent, mai serios și mai implicat în sarcinile pe care și le asumă. În aceste condiții, stima lui de sine va crește.

Empatia, calitate absolut necesară copilului pentru relaționarea cu ceilalți, se dezvoltă foarte ușor în relație cu un animal. Acestea, nefiind verbale, transmit prin diverse semnale atunci când sunt triste, înfometate, bucuroase sau când le este frig. Astfel, copilul va percepe aceste semnale, le va decodifica și va acționa în consecință.

Stând în preajma lor, cei mici îşi pot dezvolta inteligenta emoţională prin relaţia pe care o stabilesc cu necuvântătoarele, iar comunicarea între ei este nonverbală, emoţională. Copilul va fi atent la semnalele corporale, la mesajele animalului pentru a-i înṭelege intenṭiile, dar şi bucuria sau tristeṭea.

Prin interacțiunea cu un animal, copilul devine extrem de tolerant. Din atitudinile lui faṭă de animal, copilul va observa că acṭiunile lui generează feedback-uri (tristeṭe, bucurie, durere, suferinṭă, agitaṭie, frică, agresivitate,etc.), ceea ce va extrapola şi utiliza în relaṭiile lui viitoare.

Animalele de companie sunt vindecătoare. Știm că sunt foarte multe valențe terapeutice pe care animalele le au în preajma persoanelor bolnave. Prin simpla prezenţă a lor, micile vietăţi ne readuc echilibrul şi starea de bine, liniştea de care avem cu toţii nevoie. Iar felinele sunt cele mai bune „doctorii” şi nu mai este niciun secret că torsul lor ţine stresul departe.

Animalele țin copiii în mișcare. Ei sunt mult mai dispuși să stea afară, să alerge cu câinele, să se plimbe. Fie că îl hrăneşte, îi face curat sau pur şi simplu se joacă cu el, timpul petrecut în faţa televizorului sau pe jocuri va fi semnificativ redus. În lipsa unui alt copil , animalul poate să-i fie tovarăş sau concurent în diverse activităṭi.

Dacă hotărâți să îi faceți copilului o bucurie și să-i luați un animal de companie, faceți asta doar împreună cu copilul, în așa fel încât decizia să fie a lui. Astfel, el și-o va asuma mult mai ușor.

Laura Jacan
psihoterapeut

Televizorul și efectele sale asupra creierului copilului

În ultimii ani, copiii au ajuns să petreacă tot mai mult timp în fața televizorului, calculatorului, tabletei. Este adevărat faptul că nu ne putem opune tehnologiei și că această generație de copii va avea nevoie tot mai multă de acest acces, pentru că suntem și ne îndreptăm tot mai mult spre automatizare și rapiditatea proceselor.

Cu toate acestea, expunerea constantă și repetată a copilului la imaginile derulate pe un ecran, fie el TV, telefon, tabletă, produce modificări la nivelul creierului uman. În cazul copiilor, acest impact este mult mai mare, ținând cont de faptul că ei au, încă, creierul în formare. Lobul frontal, care ne ajută să înţelegem sensul vieţii noastre, îşi încheie perioada de maturizare de-abia la vârsta de 25 de ani. Legăturile neurologice sunt puternic impactate de imagini derulate cu rapiditate, astfel că pot exista modificări reale ale creierului, deci, implicit ale comportamentului sau modului de manifestare al emoțiilor.

Studii în domeniu au demonstrat faptul că există anumite efecte pe care ecranul îl are asupra creierului. Iată câteva dintre efectele descrise:

1. După câteva minute de privit la TV, tabletă, telefon, creierul ajunge într-o stare asemănătoare cu starea hipnotică: ecranul transpune foarte ușor copilul într-o lume imaginară, care relaxează și care poate induce o stare care seamănă cu somnolența (de aceea ajung unii copii, chiar și adulți, să adoarmă mai ușor uitându-se la TV). Efectul hipnotic este în mare parte provocat de lumina radiantă produsă de tehnologia cu raze catodice din televizor (acea “pâlpâială” a ecranului), care comută undele cerebrale într-o stare alfa, o stare mentală pe care în mod normal o asociem cu meditaţia sau cu relaxarea profundă. La majoritatea oamenilor, după doar 30 de secunde de privit la televizor, creierul începe să producă unde alfa, ce indică rate ale activităţii cerebrale mult scăzute.
Ceea ce este foarte periculos este faptul că în acea stare de relaxare, accesul informației spre inconștient este mult ușurat, astfel că pot exista imagini vizuale, auditive pe care copilul să le interiorizeze fără să vrea și care să-i schimbe atitudinea, convingerile, starea dispozițională.

2. Din păcate, TV-ul poate crea dependență, atât fizică, cât și psihologică. Privitul la TV determină organismul să elibereze substanţe chimice care îi fac pe copii să se simtă bine. Acestea sunt endorfinele, un sedativ natural cu proprietăţi asemănătoare heroinei. Un copil care știe că urmează să fie la TV emisiunea cu desenele preferate și nu este lăsat să facă asta, este foarte posibil să manifeste comportamente asemănătoare sevrajului, așa cum o persoană face asta când e dependent de droguri/alcool. Copiii pot deveni furioși, nerăbdători și ar face orice să fie lăsați. Dacă stimularea aceasta a creierului devine constantă, pe măsură ce trece timpul, va fi nevoie de o cantitate tot mai mare de endorfine. Astfel, apare dependența.

3. În momentul în care copilul privește un ecran, partea stângă a creierului, care este responsabilă de procesele cognitive, logice, intră, cumva, pe pauză, iar controlul este preluat de emisfera dreaptă, predominantă pentru exprimarea emoțiilor. Privitul la televizor amorţeşte creierul “stâng” şi lasă creierul “drept” să îndeplinească toate activităţile cognoscibile, numai că partea dreaptă a creierului are tendinţa de a nu analiza în mod logic informaţiile asimilate, astfel că se vor accentua reacțiile emoționale ale copilului. În plus, aceste regiuni ale creierului nu pot să facă distincţie între realitate şi imaginile fabricate, de aceea reacţionează la conţinutul transmisiei TV ca şi cum ar fi real.

4. În ultimii ani se vorbește foarte mult despre deficitul de atenție la copii. Una din cauzele acestui deficit este televizorul. De ce ? E foarte simplu. Viteza cu care se derulează imaginile în cadrul desenelor animate de orice fel este foarte mare. Creierul copilului învață că acțiunile, soluțiile, reacțiile trebuie să se desfășoare cu viteza respectivă și că nu e nevoie să aștepți foarte mult până să se întâmple lucruri. Astfel, transpunând această viteză în realitatea copilului, ea nu este posbilă, pentru că în viața reală nu se poate întâmpla totul ACUM și INSTANT. Copiii devin agitați, nerăbdători, nu reușesc să-și amâne plăcerile, vor ca totul să se petreacă rapid.

5. Creierul este un organ ce este activ chiar și în timpul somnului. Sănătatea lui este determinată atât de momentele de odihnă, dar și de momentele în care este folosit în mod activ și constructiv. Ideea este că atunci când copilul se uită la televizor, creierul nu este folosit deloc într-un mod constructiv. El procesează doar stimulii vizuali și auditivi. Pentru ca un creier să înţeleagă şi să comunice înţelesuri complexe, trebuie să existe un flux dinamic de comunicare între toate regiunile creierului, care facilitează înţelegerea nivelelor înalte de ordine (analizarea conceptelor…), şi conduc la formarea ideilor complexe. Nivelele înalte de activitate cerebrală sunt prezente în timpul exerciţiilor solicitante cum ar fi cititul, scrisul, rezolvarea de ecuaţii matematice în gând. Nu sunt prezente atunci când te uiţi la televizor.

Ținând cont de aceste aspecte, ar fi bine să ne gândim cam cât timp să permitem copiilor să petreacă în fața televizorului sau a tabletei, astfel încât efectele nocive ale acestora să fie diminuate. Înlocuiți desenele animate cu jocuri interactive sau individuale, în așa fel încât creierul copilului să fie stimulat într-un mod pozitiv, iar conectarea emoțională umană să fie primordială.

Laura Jacan
psihoterapeut

Principii de creştere şi educare

Principii de creştere şi educare: despre încurajare și recompense

(material Rudolf Dreikurs, Cum să crești copii fericiți)

1. Încurajarea este foarte importantă, iar în lipsa ei pot apărea comportamente nedorite. Un copil descurajat, va fi un copil ce va fi catalogat ca fiind „rău”. De foarte multe ori, în nenumărate feluri, adulţii îi privesc pe copii ca fiind inferiori, nepricepuţi sau le arată că ei nu pot, că nu sunt capabili. Şi cu toate acestea ei totuşi încearcă să-şi găsească locul şi să dovedească că pot. Este foarte important ca atunci când un copil nu reuşeşte să facă ceva sau greşeşte cu ceva, adultul să nu pună accentul pe cât de nepriceput sau incapabil este copilul, ci pe faptul că în momentul respectiv el nu a reuşit să facă ceva sau nu i-a ieşit, iar data viitoare va reuşi mult mai bine. Deci, ideea este de a nu pune accentul pe copil, ci pe fapta lui, pe acţiunea lui.
Un aspect de luat în seamă atunci când ne dorim să încurajăm copilul este faptul că orice minimalizare a acţiunilor lui, umilirea sau supraprotecţia reprezintă semne clare de descurajare. Faptul că unui copil îi reuşeşte ceva, acest lucru poate fi o sursă de mândrie pentru el şi părinţi. A-l supraproteja pentru că „este prea mic” sau „este bolnav” sau „lasă că tu nu poţi, face mama” , înseamnă a-l descuraja şi a-l face să-şi piardă încrederea în sine. Iar dacă copilul se subevaluează şi-şi pierde încrederea în propriile capacităţi, el va încerca, totuşi, să-şi găsească un loc prin comportamente inutile şi provocatoare.
Copiii au un curaj nativ, pe care adulţii îl pot menţine sau îl pot elimina prin anxietaţile şi temerile lor. De exemplu, unui copil i se pare interesant să se dea pe un tobogan foarte mare, dar dacă părinţii lui îi vor repeta că e periculos şi-i vor interzice de fiecare dată să încerce, copilul va fi descurajat şi nu va mai încerca. Ideea este ca adultul să acompanieze copilul în încercările lui, să-i fie aproape pentru orice s-ar putea întâmpla, dar nu să-l oprească din a încerca provocări diverse. Copiii au nevoie de spaţiu în care să-şi testeze abilitatea de a se descurca în situaţii periculoase, iar încurajarea părinţilor îi va ajuta să-şi cunoască adevăratele limite şi abilităţi.

2. Evitarea pedepsei şi a recompensei

A evita pedeapsa, dar şi recompensa, poate fi destul de confuzant pentru părinţi. Şi asta pentru că, în general, de când se ştiu, adulţii au avut în permanenţă contact cu aceste metode de educare. Pedeapsa şi recompensa au o mare legătura cu autoritatea. Autoritatea este cea care decide când, cum şi pentru ce un copil primeşte o pedeapsă sau o recompensă, în funcţie de merit. Iar a fi autoritari faţă de copii, înseamnă a ne simţi şi poziţiona ca superiori în faţa copiilor. Ceea ce este o eroare, pentru că un sistem educaţional adecvat va promova întotdeauna egalitatea între părinţi şi copil şi nu diferenţa de putere.
Încercarea adulţilor de a-şi impune dorinţele asupra copilului este inutilă. Pedepsele nu aduc supunere de lungă durată, iar recompensele nu aduc cooperare permanentă. Folosirea pedepsei doar îl ajută pe copil să-şi dezvolte o putere de rezistenţă şi de frustrare. Pedeapsa sau ameninţarea de genul „daca nu mă asculţi, vei păţi aia”, trebuie să fie înlocuită cu respect reciproc şi cooperare. Copiii au nevoie de ghidarea părinţilor, ei trebuie să fie lideri şi copiii vor accepta acest rol doar dacă sunt trataţi ca fiinţe egale, cu drepturi egale. Părinţii pot învăţa să folosească metode eficiente pentru a stimula copilul să se conformeze cerinţelor. Se poate crea o atmosferă de respect reciproc de sine şi consideraţie, copilul poate învăţa cum să trăiască confortabil şi fericit cu ceilalţi. Pentru a face asta, nu este necesar ca adulţii să-şi exercite puterea asupra copilului, pentru că puterea incită la revoltă.
De cele mai multe ori, atunci când părinţii încearcă să-şi exercite puterea asupra copilului, înseamnă că ei, ca adulţi, devin frustraţi de faptul că nu-l pot controla pe cel mic. Astfel, o reacţie agresivă din partea părintelui va fi doar o descărcare a tensiunii acestuia şi va avea mai puţin un rol educativ asupra copilului.
Sistemul de a oferi răsplată copilului pentru comportamentul său bun este la fel de dăunător ca şi cel al pedepsei. Şi asta pentru că numai în situaţii de inegalitate, de relaţie superior-inferior, cel mai puternic oferă o recompensă celui supus pentru că a făcut ceva bun sau i-a îndeplinit ordinele. Într-un sistem de respect reciproc şi egalitate, lucrurile se fac pentru a crea armonie între cei doi sau pentru a-i face plăcere pur și simplu şi nu pentru a primi ceva în schimb sau a evita o sancţiune. Mai mult decât atât, în acest sistem al recompensei, copiii vor creşte cu ideea că în schimbul a ceea ce li se cere să facă, ei trebuie să primească ceva. Astfel, vor continua să se aştepte la beneficii de fiecare dată când se aleg cu ceva, iar când beneficiile nu vor fi pe măsura dorinţei lor ei vor înceta să se mai implice.
Copiii nu au nevoie de „mită” pentru a fi buni şi cooperanţi. Comportamentul bun din partea copilului se naşte din dorinţa lui de a aparţine, de a contribui şi de a coopera.

3. Folosirea consecinţelor naturale şi logice
4. Fii ferm fără a domina
5. Respectă copilul
6. Introdu respectul pentru ordine
7. Introdu respectul pentru drepturile altora
8. Elimină critica şi minimalizează greşelile
9. Menţine rutina
10. Cooperează
11. Evită acordarea atenţiei necuvenite
12. Nu intra în luptă de putere
13. Retrage-te din conflict
14. Acţionează
15. Ai curajul de a spune NU
16. Nu vâna muşte
17. Evită primul impuls
18. Abţine-te în a supraproteja
19. Stimulează independenţa
20. Nu te certa
21. Nu te lăsa impresionat de frici
22. Vezi-ţi de treaba ta
23. Să nu-ţi fie milă
24. Fă cereri rezonabile şi rare
25. Fă ce spui, fii consecvent
26. Pune totul în aceeaşi barcă
27. Ascultă!
28. Ai grijă la tonul vocii tale
29. Ia-o uşor
30. Redu obiceiurile proaste
31. Distraţi-vă împreună
32. Vorbeşte cu el, nu lui
33. Fă consiliu de familie

Laura Jacan
psihoterapeut

Măsuri de prim ajutor in regim de urgență

Indiferent de profesia de bază a fiecăruia, noi trebuie să știm să acordăm primul ajutor.

Ce este important de știut:

  1. Ce facem în situația respectivă?

  2. Când acordăm primul ajutor?

  3. Cum acordăm primul ajutor?

Urgențele pot fi de două feluri: urgențe minore – zilnice, cum ar fi o căzătură,o julitură, entorsă și urgențe majore – fracturi, intoxicații, electrocutare.

În primii ani din viața unui copilaș se întâmplă frecvent să avem parte de incidente indiferent de cât de grijulii suntem noi ca și părinți. Nu exista sugar sau copil cu vârsta până în 2 ani care să nu fi căzut vreodata! Deci trebuie să știm faptul că aceste căzături sunt inevitabile în primii doi ani din viața puiului nostru. De exemplu, simplul fapt că el își încearcă abilitățile de a se roti și că în următoarea fracțiune de secunda a și căzut sau încercarea de a face primii pași sau de a alerga fără să știe să se oprească, nu înseamnă că îl vom proteja la nesfârșit pentru a nu mai cădea.

A picat, s-a lovit ce este de făcut? Dupa cum bine știm cel mai bun tratament în aceste urgențe minore este o îmbrățișare a mamei, un pupic și bineînțeles un plasture cu zâne sau monstruleți.

În cazul juliturilor sau micilor plăgi, putem să observăm roșeață locală, sângerare și uneori prezența de corpi străini- nisip, pământ, sticlă. Dacă aveți la dispoziție apă oxigenată, aceasta este bună pentru a curăța plaga și a scoate corpii străini.

CE ESTE DE FĂCUT ?

Dacă plaga este superficială, se face toaleta cu apă din abundență, compresă sterilă, plasture și bandaj. Dacă plaga este profundă, se observă o sângerare mai mare care nu dispare după 20 minute și atunci se face toaleta cu apă din abundență, compresă sterilă și apoi o evaluare medicală.

DRAGI MĂMICI , TĂTICI ȘI BUNICI IMPACIENTAȚI, SĂ AVEȚI ÎN ATENȚIE CĂ TOATE JULITURILE SUPERFICIALE SUNT FĂCUTE DE CĂTRE UN COPIL SANATOS , IAR CEI MAI NĂZDRĂVANI SE ALEG CU PLĂGI PROFUNDE ȘI UNEORI CU GIPS

Dupa orice căzătura trebuie sa urmărim dacă:

  • este somnolent

  • are stări de vomă/amețeală

  • își perde cunoștința în urma căzăturii

  • are convulsii

  • are dureri mari de cap

  • are un comportament schimbat

  • are o pupilă mai dilatată ca cealaltă

  • are probleme de vorbire

  • doarme foarte profund și se trezește cu dificultate

În urma oricărui incident, copilul trebuie urmărit în primele 48 de ore. Dacă apare oricare dintre simptomele de mai sus, este bine să apelați 112 !

Indiferent de vârstă, putem să avem parte de incidente care duc la entorse, luxații sau fracturi. Trebuie să știm că o entorsă apare la solicitarea bruscă a articulației și reprezintă un traumatism. Luxația este o îndoire sau răsucire forțată a ligamentului si deplasarea articulatiei și astfel se observă membrul mai scurt, durere medie-mare, piele tumefiată ce se umflă treptat, cu apariția edemului și senzația că osul fuge din articulație.

În aceste două situații noi trebuie să știm sa punem comprese reci și atele ce trec peste articulație si se poate administra și un antiinflamator oral (de exemplu, ibuprofen), iar după aceea e obligatorie o evaluare făcută de către un medic.

În cazul fracturilor se remarcă o durere intensă, dificultate de mers sau chiar imposibilitatea de a merge, sensibilitate, inflamație, schimbarea culorii, amorțirea membrului.

În cazul fracturilor deschise se observă hemoragie, iar osul fracturat poate fi chiar la vedere. Primul pas ce trebuie făcut este să fie oprită sângerarea prin aplicarea de comprese cât se poate de sterile sau un prosop curat.

ATENȚIE !! NU SE MISCA VICTIMA DACA SUSPICIONAM FRACTURA CAP–COLOANĂ- GÂT. OBLIGATORIU SE APELEAZĂ 112 !

Este bine de știut ce facem în caz de arsuri. Arsurile pot fi date de către un agent chimic, electric, termic sau de către radiațiile UV.

ARSURILE TERMICE sunt datorate căldurii – flacără, lichide fierbinți sau metale

Ce este de făcut? Se răcește pielea sub jet de apă rece 15 minute, apoi se aplică un pansament steril.

NU SE SPARG VEZICULELE, NU SE PUNE GHEAȚĂ, NU SE SCOT HAINELE LIPITE DE PIELE

ARSURILE CHIMICE –sunt date de orice substanță chimică

Ce este de făcut? Se înlătură hainele impregnate, se spală sub jet de apă 15-20 minute si se pune un pansament steril

ARSURI PROVOCATE DE CURENTUL ELECTRIC

PACIENTUL ELECTROCUTAT NU SE ATINGE DIRECT CU MÂNA, NICI CU MĂNUȘI ! SE STINGE SURSA DE CURENT

Indiferent de gradul arsurii, se recomandă evaluare medicală, pentru că există un risc crescut de deshidratare !

CE FACEM ÎN CAZ DE INGERARE PRODUS TOXIC – se caută flacoanele de medicamante sau cutiile toxicului, pe care salvatorul le va înmâna împreună cu victima echipei medicale.

Se poate apela APELA TOXAPEL (01)21.061.183, (01)21.062.282

ARSURILE SOLARE

Arsurile solare se fac atunci când expunerea la soare a copilului se face în mod necorespunzător și la ore nepotrivite. Există un orar ce ar fi bine să fie respectat, mai ales în zilele toride de vară:

  • intervalul 09.00-11.00 – baie de soare, plimbare

  • intervalul 11.00-17.00 – copilul va fi ferit de soare, va lua masa de prânz, somn de dupa-amiază, joacă în interior

  • intervalul 17.00-20.00 – baie de soare, plimbare

Pielea noastra și în special a bebelușului trebuie protejate și cu un strat de cremă protectoare cu indice UV 50.

Ce e de făcut în cazul sângerărilor nazale, adică epistaxis. Acesta poate apărea la orice copil în cadrul unei viroze respiratorii sau în urma unei lovituri. Adulții pot avea epistaxis în cazul fragilității capilare sau de hipertensiune. În aceste situații, copilul nu va fi așezat pe spate, deoarece sîngele va curge în cavitatea bucală – esofag și apoi va ajunge în stomac unde se va digera parțial. Așadar, copilul cu epistaxis va sta ușor înclinat în față și se va efectua compresiune la nivelul piramidei nazale timp de 5 minute. Dacă după 5 minute aceasta nu s-a oprit, se repetă procedura și se poate aplică gheață local. Dacă nici în acest caz sângerarea nu se oprește, se recomandă consult ORL de urgență.

Dr. Irina Docea
Medic Specialist Neonatologie

Febra la copii

De ce mi-am propus să vorbesc despre febră? Pentru că ea reprezintă  motiv de îngrijorare pentru toți părinții fiind de altfel una din cele mai frecvente cauze de prezentare la medicul pediatru. De aceea în acest articol aș vrea să vin în întâmpinarea părinților lămurind câteva aspecte legate de acest subiect.

Ce este febra?  În primul rând trebuie să reținem că febra nu e o boală ci un simptom. Poate fi deseori primul semn de boală, dar aceasta nu înseamnă că febra este un dușman al copilului, ci dimpotrivă, reprezintă o reacție de apărare a organismului. Apariția febrei este semnalul pozitiv că organismul luptă cu agenții patogeni, creșterea temperaturii corpului făcând dificilă supraviețuirea și multiplicarea bacteriilor și a virusurilor.

Când putem afirma că puiul nostru are febră? Faptul că vă simțiți copilul fierbinte nu e suficient. Pentru a putea spune că este într-adevăr febril este necesară determinarea valorii temperaturii. Măsurarea temperaturii se face cu termometrul. În prezent există pe piață mai multe tipuri de termometre: digitale (cu vârf fix sau flexibil), de sticlă, sub forma de bandă, pentru frunte, pentru ureche (timpanice), orale tip suzetă, etc.

Termometrele digitale -cele mai utilizate- sunt rapide și precise și pot fi folosite pentru a lua temperatura oral, axilar și rectal (cele cu vârful flexibil sunt ideale).

Termometrele de ureche/frunte sunt mai scumpe decât celelalte tipuri de termometre, dar în privința preciziei măsurătorii părerile sunt împărțite.

Termometrele din sticlă sunt de două tipuri: cele tradiționale care conțin mercur -au fost scoase din uz din cauza toxicității ridicate a mercurului- și cele care conțin un alcool colorat pentru a măsura temperatura. Aceste termometre sunt precise dar sunt mai fragile și măsurarea necesită un timp mai lung (3-5 minute).

Termometrele de tip bandă sunt plasate pe fruntea copilului și indică temperatura pielii, nu cea a corpului. Nu sunt foarte precise de aceea nu sunt recomandate.

Modalitatea de termometrizare depinde de vârsta copilului. Pentru copiii mai mici de 3 ani, cea ai recomandată este măsurarea intrarectală, pe când la copiii de peste 3 ani temperatura se va măsura axilar. O alta variantă acceptată, precisă, dar mai puțin utilizată în țara noastră, este termometrizarea bucală- posibilă doar la copii mari, peste 5 ani, cooperanti.

În funcție de valoarea obținută vorbim despre:

  • Subfebrilitate la t = 37-38 C

  • Febră dacă t = 38,1-40 C

  • Febra mai mare de > 40,1C este denumită hipertermie

Cauze posibile de creștere a tempetaturii

Interpretarea valorilor obținute va ține cont de o serie de condiții nepatologice ce pot determina o creștere a temperaturii corpului (cu maxim 1 C) : temperatura mediului ambiant (supraîncălzirea locuinței), îmbrăcămintea prea groasă a copilului, momentul zilei (seara e mai mare decât dimineața) plâns, agitație, erupție dentară.

Dintre condițiile patologice responsabile de apariția febrei cele mai frecvent întâlnite sunt infecțiile respiratorii virale (!!! 80% din infecțiile respiratorii ale copilului sunt virale), gastroenterita, anumite infecții bacteriene (amigdalită, otită medie, infecții ale tractului urinar, pneumonie, sinuzită), viroze eruptive.

Cauze mai puțin frecvente: infecții bacteriene ale pielii, oaselor sau articulațiilor (artrita septică, osteomielita), meningita, encefalita, apendicita, peritonita, abcese abdominale, reactia la anumite vaccinuri, septicemia, hepatita, endocardita, boala inflamatorie intestinala, artrita idiopatica juvenila, lupusul, artrita reumatoida, boala Kawasaki, tuberculoza, bolile maligne etc

Trebuie precizat că nou-nascutii si sugarii mici (sub 3 luni) au risc crescut de a dezvolta infecții severe, întrucât sistemul lor imunitar nu este complet dezvoltat. Astfel de infectii includ septicemia (infecție a sângelui), pneumonia și meningita. Acești pacienți au o capacitate scăzută de creștere a temperaturii corporale, și prin urmare, apariția febrei la aceștia poate fi semnul unei boli grave, febra putând fi unicul semn al bolii.

Știm cu toții că un copil febril este de obicei mai iritat, plângăcios, cu apetit redus. Obrajii sunt roșii, buzele pot fi uscate, inima bate mai repede, iar respirația poate fi și ea mai rapidă. Uneori e somnoros, transpirat sau poate prezenta frison în timpul ascensiunii termice.

Ce-i de făcut?

Copiii bolnavi sunt deseori obosiți și sâcâiți, având mare nevoie de îmbrățișarea și mângâierea noastră. Este normal să cedezi și să-ți răsfeți copilul în astfel de momente, să petreci cât mai mult timp cu el, să-l înțelegi, pentru că atunci când copilul este bolnav nu este momentul pentru predarea și deprinderea bunelor maniere!

În ceea ce privește tratarea febrei există păreri pro și contra. Febra poate juca un rol important în combaterea infecțiilor, însă cu siguranță copilul simte un disconfort. Valoarea febrei nu este întotdeauna cel mai bun indicator al bolii. Semnele și simptomele asociate febrei oferă mai multe informații prețioase despre starea de sănătate a copilului decât febra în sine. În plus, nu există dovezi care să afirme că reducerea febrei duce la o însănătoșire mai rapidă a copilului. Așadar, tratăm febra doar în caz de disconfort vizibil al copilului, atunci când nu doarme, este apatic, letargic, refuză să consume hrană, dar mai ales lichide. Însă, atunci când copilul are doar febră, fără alte simptome și se poartâ normal, se joacă, bea și doarme, febra nu trebuie tratată! Excepție fac copiii cu tulburări cardiace, neurologice, pulmonare etc la care se impune scăderea febrei înalte pentru a reduce impactul asupra organismului. În realitate însă lucrurile stau altfel. Conform unui studiu apărut în Revista Pediatrics peste 85% dintre părinți, le administrează copiilor antitermice înainte că febra să atingă 38,5 grade Celsius. Măsurile de reducere a temperaturii se vor lua când aceasta depășește 38,5C intrarectal respectiv 38C axilar.

Inițial se va apela la măsuri fizice: scăderea temperaturii mediului ambiant (18-20C), dezbrăcarea copilului, se va insista cu hidratarea orală (apă, lapte, ceai îndulcit sau nu, suc natural, compot, supă etc.), termoliză fizică (comprese cu apă la temperatura camerei pe extremități -NU cu OȚET, SPIRT, ȚUICĂ deoarece poate apărea o intoxicație acută cu alcool datorită absorbției transcutanate rapide a acestuia în sânge!; împachetări în cearșaf sau prosop ud timp de 5-10 minute- se pot repeta de 4-5 ori, până când febra scade cu cel puțin 1 grad; baie cu apă inițial la temperatura obișnuită (38 ᵒ) în care, după așezarea copilului în cadă și acomodarea cu apa, se va adăuga treptat apă rece până când temperatura apei scade cu 1-2 grade), odihnă.

Daca febra persistă se recurge la tratament medicamentos. Antitermicele utilizate în pediatrie sunt Acetaminofenul (Paracetamol, Panadol), Ibuprofenul (Nurofen, Brufen, Ibalgin, Paduden) după vârsta de 3 luni și Metamizolul (Alvotor, Novocamin). Dozele se calculează în funcție de greutatea corporală. Dacă nu se obține controlul cu monoterapia se pot asocia 2 antitermice (Ibuprofen si Paracetamol) administrate alternativ la 4 ore interval. La copii NU se administrează ASPIRINĂ din cauza riscului de producere a Sindromului Reye.

Este necesar să ne adresăm medicului dacă febra durează mai mult de 3-5 zile, copilul nu se joacă, nu mănâncă, nu bea apă, are dificultăți de respirație, dureri intense de cap sau de ureche, este iritabil sau din contră somnoros, greu de trezit, îl deranjează lumina, îi este greu să-și miște o parte a corpului, are tulburări ale stării de conștiență, diaree și vărsături persistente, sângerări la nivelul pielii, apariția unor puncte roșii (purpură sau peteșii), tegumente marmorate, extremități reci, asociază semne de deshidratare (gura uscată, ochi înfundați în orbite, lipsa lacrimilor când plânge, nu urinează 8-12 ore), dacă febra se însoțește de erupție cutanată, în caz de febră înaltă (>40 C) care nu cedează la 2 ore de la administrarea antitermicului, dacă copilul tocmai a suferit o intervenție chirurgicală, în caz de convulsii febrile sau patologie cronică preexistentă.

Nou-născuții febrili vor fi spitalizați pentru efectuarea unor analize de sânge și urină, puncție lombară și, dacă este nevoie, o radiografie pulmonară.

La sugarii între 1 si 3 luni cu  temperatura rectală mai mare de 38 grade Celsius trebuie să se efectueze teste din sânge și urină. Necesitatea de spitalizare, radiografia și puncția lombară depind de rezultatele analizelor.

La copiii de peste 3 luni necesitatea investigațiilor suplimentare va fi decisă de medic în urma consultului.

Tratamentul antitermic nu tratează cauza bolii dar ameliorează starea copilului fiind totodată util pentru prevenirea posibilelor complicații (deshidratarea și convulsiile febrile).

Preșcolarii și școlarii febrili pot reveni în colectivitate dacă, timp de 24 ore de la terminarea tratamentului, nu au mai avut simptome.

Dr. Marta Grăjdeanu

Medic specialist pediatrie